Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia zilei Micii Uniri: ”Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române”

Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia zilei Micii Uniri: ”Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române”
Premierul României, Nicolae Ciucă / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)
Publicat: 24/01/2023, 10:21
Actualizat: 24/01/2023, 10:29

Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune, transmite marți premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

„Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinţei românilor, care a deschis calea emancipării şi modernizării statului. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile şi investiţii ce au consolidat apropierea culturală, politică şi economică a celor două principate române. Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune. Am admirat întotdeauna unitatea artizanilor Unirii Principatelor Române din 1859 şi eforturile care au continuat până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, visul de veacuri al tuturor românilor”, se arată în mesajul premierului Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, responsabilitatea clasei politice şi a instituţiilor statului este să onoreze „actul energic al întregii naţiuni române”, aşa cum Mihail Kogălniceanu descria Unirea Principatelor Unite, şi să urmeze exemplul reformelor majore care au stat la baza evoluţiei către România de astăzi.

”La fel ca acum 164 de ani, dorinţa de emancipare naţională şi aspiraţiile legitime ale românilor trebuie să rămână repere ale acţiunii statului. Lecţia istorică rămasă peste timp este că prin voinţă, unitate, curaj şi susţinerea cetăţenilor noştri putem reuşi cele mai ambiţioase obiective. Aderarea României la NATO, obţinerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare”, afirmă şeful Guvernului.

România este astăzi în faţa unei etape importante pentru viitor, continuă Ciucă.

”Miza noastră comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat şi consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei şi întregii lumi, iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret, înseamnă capacitatea de a oferi o viaţă mai bună fiecărui român, condiţii şi oportunităţi similare la sate, oraşe şi în toate comunităţile. În România europeană toţi cetăţenii trebuie să aibă şanse egale, să se simtă în siguranţă şi să aibă speranţa unui viitor mai bun şi mai prosper, vegheat de valorile şi libertăţile democratice”, mai spune Ciucă în mesaj.

El mai arată că energia, implicarea şi susţinerea societăţii sunt vitale pentru atingerea obiectivelor indispensabile de dezvoltare, răspunsul adecvat la provocările de securitate actuale şi valorificarea oportunităţilor deschise prin sursele de finanţare pe care România le are în acest moment.

”Bucuria care ne însufleţeşte prinşi în Hora Unirii la evenimentele dedicate acestei zile şi cu multe alte ocazii, dar şi coagularea socială pe care o regăsim în momentele dificile îmi dau încredere că românii şi-au păstrat spiritul unitar, preţuiesc valorile trecutului şi merg împreună spre viitor. Astfel de etape din istoria noastră le păstrăm vii în memoria societăţii. Se cuvine să le transmitem generaţiilor tinere şi să le amintim că societatea îi recunoaşte şi îi urmează pe cei ce deschid noi drumuri prin idealuri nobile. (…) Istoria ne dovedeşte că unirea aduce siguranţă, conferă protecţie şi speranţă pentru un viitor bun! Exemplul de viziune, solidaritate, curaj şi mobilizare al generaţiei care a realizat Unirea Principatelor ne însoţeşte, azi, pe drumul pe care dorim să îl urmeze România. Hai să dăm mână cu mână, pentru prezentul şi viitorul nostru european! La Mulţi Ani, români! La Mulţi Ani, România!”, a mai transmis premierul Ciucă în încheierea mesajului său de Ziua Micii Uniri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
Primești amendă pe loc și ai probleme mari cu vecinii. Regula pe care mulți proprietari...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu